joi, 23 iulie 2015

YUKI home dining

 Astazi am ajuns în sfârșit la Yuki, un restaurant cu specific japonez situat în Dorobanți. Mi l-au recomandat multe persoane dragi mie și știam deja c-o să-mi placă. Dupa-amiaza m-am pornit în căutarea lui. 

sâmbătă, 23 mai 2015

ブカレスト植物園

Vă mai aduceți aminte când lamentam pe blog faptul că n-am găsit până acum un loc pașnic, fără gălăgie de oraș aici la noi, în București?

Am mers în Grădina Botanică de nenumărate ori de când stau in București, i-am admirat florile, vegetația, liniștea, dar cu toate astea niciodată nu i-am apreciat adevăratul potențial. A trebuit să merg în Japonia un an, să cutreier grădinile de acolo, parcurile, templele, orașele vechi, apoi să mă întorc în România, să caut prin parcurile de aici liniștea pe care o găsisem acolo si într-un final să ajung iar, printr-o întâmplare, în Grădina Botanică și să mă las vrăjită de farmecul ei.
De cum am intrat a dispărut sunetul mașinilor, exact cum se întâmpla în Japonia când mă aventuram cincisprezece minute printr-un templu micuț la colț de stradă, sau cum mi se întâmpla duminica prin Kamakura.

luni, 6 aprilie 2015

妙本時

 Înainte de toate vreau să vă mulțumesc pentru numărul de vizualizări al ultimului articol "Osaka". A atins număr record, peste 180. Ca să înțelegi, media este 50, deși mă bucur de fiecare în parte, înseamnă că am număr mic, dar loiali de cititori. 

 Azi e vreme ploioasă și urâtă în București, adică exact opusul unei zile de Duminică petrecută acum câteva luni în Kamakura. Încerc să-mi amintesc exact ziua, dar nu reușesc, pare să fi trecut ani și ani de atunci. Uitându-mă la poze, cred că se întâmpla prin aprilie-mai.  

joi, 19 februarie 2015

大阪

 Osaka.
 Ultima oprire a călătoriei noastre. Privind în urmă realisez că mi-a luat aproape un an să relatez mica excursie din Kyoto-Nara-Osaka în care eu și Dana ne-am aventurat timp de o săptămână. Sigur, puteam scrie un singur articol unde aș fi numerotat templele șintoiste și budiste vizitate și atașat câteva poze cu feluri de mâncare exotice, dar eu sper că v-a plăcut să citiți mai în detaliu despre ce m-a fascinat pe mine în mod deosebit. 
  
 Revenind la Osaka,

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

法隆寺

 A trecut ceva de când n-am mai așternut ceva pe "hârtie". În mare parte se datorează faptului că nu mai am așa mult timp la dispoziție. Apoi, nu pot să scriu dacă n-o fac din inimă (sau dacă nu mă lovește inspirația pe la 5 dimineața).
 Știu că m-am întors din Japonia de aproape 3 luni și eu încă n-am terminat de povestit excursia mea de-o săptămână prin Kyoto, Nara și Osaka făcută împreună cu Dana, o prietenă care a studiat în același oraș cu mine, capitala Japoniei, Tokyo.
 Pentru cei care au pierdut șirul evenimentelor, ne aflăm încă în Nara, dar astăzi ne deplasăm puțin într-o mic sătuc din apropiere, Ikaruga, pentru a vizita templul Horyu-ji.
 Alin, gazda noastră din Nara a fost cel care ne-a convins ca acest templu merită vizitat, aici putând fi admirată cea mai veche clădire de lemn din lume. Este vorba de o pagodă de 5 etaje situată în curtea interioară a templului. Nu se poate urca în ea, astăzi are doar scop decorativ.

 La templu am ajuns girigiri, adică am avut foarte puțin timp la dispoziție să vizităm locurile înainte de a se închide. Am plătit cel mai mult pentru intrare (chiar și după ce-am dat cu 200 yeni mai puțin din cauză că unul dintre muzee era deja închis și nu-l mai putea vizita) dar a meritat cu vârf și îndesat și asta pentru că în acel preț intra câteva muzee.

 Templul se deosebește prin faptul că în aceeași curte interioara pot fi observate cu ochiul liber atât clădirea principală, honden, cât și faimoasa pagodă, fiind așezate unele lângă altele. Este un lucru neobișnuit pentru templele budiste, unde totul este aliniat într-o linie verticală, pășind dintr-o curte în alta, dintr-un spațiu în altul, acest lucru permițându-ți să descoperi pe rând părțile componente. În cazul Horyuji, părțile principale ale templului sunt la un loc.

luni, 29 septembrie 2014

春日大社

Kasuga Taisha a fost primul templu la care ne-am dus în Nara, chiar dacă am scris despre Todaiji mai întâi. În drum spre el treci prin parcul caprioarelor (shika, 鹿) pe care le poti vedea, însă, peste tot în oras. Circulă liber și prin exteriorul templului, poți să le mângâi, dacă stau, poți să le faci poze (deși unele fug de îndată ce scoți aparatul) și sunt considerate animalele protectoare ale templului.


Primul lucru pe care îl observi sunt lanternele din piatră și bronz, zeci și sute de lanterne înșirate de-o parte și de alta a unei alei foarte lungi care duce spre templu. Le vezi și așezate aleatoriu, la sosire, în fiecare parte unde te uiți. Asemănător porților roșii de la Inari Jinja din Kyoto, acestea sunt donații din partea locatarilor, firmelor etc, iar partea cea mai interesantă e că sunt aprinse toate de doua ori pe an: Februarie și August. Eu am ajuns acolo în martie, dar cu siguranță mi-ar fi placut să văd un asemenea spectacol vizual.
Templul aparținea familiei Fujiwara, foarte influentă în perioada Nara și Heian, iar acum este unul dintre cele mai vizitate temple din Nara. Asemănător marelui templu de la Ise, era reconstruit o data la 20 de ani, însă deși la Ise există încă obiceiul, aici n-a mai continuat după terminarea perioadei Edo. 

miercuri, 27 august 2014

東大寺

 Sunt în Romania de mai bine de trei săptămâni, dar pentru voi, cititorii mei fideli, aventura în Japonia va continua mult de aici înainte pentru că am (încă) foarte multe să vă arăt. Sper ca acest lucru să vă bucure. :)

 Așadar, înainte să plec din Tara Soarelui Răsare am vrut neapărat să termin cu obiectivele din Kyoto pentru a începe Nara de aici, din țară (mă apucă o oarecare nostalgie-timpurie-chiar în timp ce scriu aceste rânduri).

V-am mai spus eu prin articolele precedente că Nara m-a surprins foarte plăcut și este (din toate cele văzute de mine) orașul meu preferat și asta se înțelege la o simplă privire de ansamblu a orașului. Case vechi, din lemn, cât vezi cu ochii, străduțe mici, verdeață multă și un sentiment de apartenență, deși de abia ai ajuns. Mergând pe străzile lor mici, înguste simți că aparții și tu cumva comunitătii, că te-ai adapta perfect acelui stil de viață liniștit, pașnic așa cum știu sigur că aș face eu.