În Japonia, cam de cinci, șase ori pe an se organizează turnee de sumo în diferite zone. Dacă ați văzut vreodată un film cu arte marțiale în care luptătorii se adună într-o fundătură și se luptă pentru câteva zile încontinuu până rămâne cel mai bun vă puteți face o idee de ansamblu despre cum se desfășoară programul. Numai că aici n-o să vezi niciodată acel gen de violență. Or avea luptătorii zeci de kilograme, o tremura podeaua când pășesc, dar ceea ce fac ei se numește dans, nu luptă.
Dar să vă povestesc cum am avut eu parte de experiența asta. Marți, 21 ianuarie am plecat de la facultate, împreună cu sensei și aproximativ douăzeci de colegi spre Ryogoku, stația unde se află amfiteatrul (Ryogoku Kokugikan、両国国技館) . În clasă suntem, de regulă, mai mult de patruzeci de persoane, dar biletul este destul de scump (peste 3000 yen) și asta cu tot cu reducerea pentru studenți, cu locuri undeva în spate de tot, de unde ai însă o imagine de ansamblu superbă (am rezistat zece minute înainte să-mi găsesc un loc mai decent). Un bilet în față te poate costa peste 35.000 yen, dar este incredibil cât de mulți dau acești bani pentru o imagine în prim plan.
Un turneu ține două săptămâni iar luptele au loc pe durata întregii zile. Există o deschidere oficială a zilei și o închidere, dar oricine poate veni și pleca între timp pentru că o luptă ține cam 10-15 minute și luptătorii intră consecutiv în ring fiind atât de mulți. Binențeles, sunt și pauze, cam trei pe zi (noi am ajuns acolo în a doua jumătate) când poți ieși să-ți cumperi un suc ori să mănânci un ramen pe gustul lui Hakuhō (白鵬) pentru numai 250 yen.
V-ați obișnuit probabil să auziți asta des când vine vorba de cultura japoneză, dar și la sumo fiecare mișcare are un înțeles, nimic nu este la voia întâmplării. Am încercat, pe cât posibil, să fac poze la cât mai multe momente cheie din acestea și pentru că sunt multe și extrem de interesante, dar volumul de informații poate fi înnecăcios, așa tot deodată voi explica ce se întâmplă pentru fiecare poză în parte.
Vă mai avertizez că postul este lung, cu descrieri amănunțite și termeni care vă pot părea, uneori, irelevanți. Dorința mea e ca la final acest post să vă rămână în minte ca unul mai mult interesant decât plictisitor.
La final de tot aveți și un scurt video.
La final de tot aveți și un scurt video.
Steagurile tuturor luptătorilor (nu au intrat toate în poză). Lângă se înalță turnul în vârful căruia se află toba japoneză (太鼓、taiko). Se poate auzi la deschidere și la închidere.
Desene ilustrând lupte și luptători sumo (力士、rikishi) la intrarea amfiteatrului.
Interiorul. Toate locurile de la balcon au scaune, în timp ce în partea de jos se stă pe niște perne care diferă la culoare. Cele din fata (și cele mai scumpe) sunt verzi, cele imediat următoare, roșii.
Partea sub care se adăpostește ringul seamănă cu acoperișul unui templu și delimitează spațiul sacru (ringul) de cel profan (restul sălii).
Jiku (scrieri caligrafice) care vor fi dezvăluite la finalul turneului.
Luptătorii sunt prezentați la deschidere (observați cum niciunul nu pășește în cercul interior al ringului).
Înainte de fiecare meci se cântă numele jucătorilor care urmează să intre în ring (bănuiesc ca numele sunt scrise în interiorul evantaiului).
Luptătorii aruncă sare de fiecare dată când intra în ring pentru a purifica spațiul. Pot dura și șapte-zece minute până când luptătorii ajung să se lupte la propriu. În acest interval intră de câteva ori în ring pentru oficializarea ritualurilor care au loc înainte de începerea luptei. Practic, spațiul sacru este considerat a fi numai ceea ce se afla în interiorul cercului marcat cu o funie groasa. În momentul când au pus piciorul în afara acestuia nu mai este sacru pentru ca a atins zona profana, motiv pentru care ajunge să se arunce și de patru, cinci ori. În ambele colțuri puteți vedea doua cutii pline care erau înlocuite odată la câteva meciuri.
Unul dintre ritualuri constă în alungarea spiritelor rele.
Ridicarea de brațe înseamnă "Nanimo arimasen" (何もありません), adică nu aduc niciun obiect periculos cu mine (cuțit, sabie, etc).
Când sumo san（相撲さん, alt nume pentru luptători）se simt pregătiți de luptă își așează pumnii în fața liniei albe. Este acordul amândurora. Se poate întâmpla și de trei, patru ori ca exact înainte de a se așeza în poziția de luptă, unul, sau amândoi, să se ridice, să iasă din ring, să-și șteargă fața sau corpul cu o cârpă umedă oferită de persoana care stă în colțul ringului, moment în care trebuie să repete toate ritualurile de purificare (dans, aruncarea cu sare, etc.). Cred că este și un fel de strategie pentru a vedea cum urmează să acționeze celalalt luptător.
În tot acest timp există cel puțin două persoane care mătură ringul și spațiul din apropierea acestuia de sare. În poza de mai jos sunt mai multe persoane pentru ca era în timpul pauzei.
Nu toate luptele sunt atât de spectaculoase, unele se termină în câteva secunde. În poza asta cei doi luptători au căzut amândoi odată în afara ringului, ceea ce a rezultat la poza următoare.
Pentru ca luptătorii au căzut împreună, antrenorii, care stau așezați pe scaunele din fata ringului sunt cei care decid imediat, în câteva secunde, cine câștigă lupta（’Dezbaterea' se numește în japoneză 物言い、Mono ii）.
Câștigătorul primește certificatul care atestă victoria. Câștigă lupta cel care îl aruncă pe celalalt afară din ring sau cel care reușește să desprindă primul ornamentul de la brâul celuilalt.
În funcție de cât de bun (sau nu) e un luptător, acesta poate avea unul, niciunul sau nenumărați sponsori. Toată reclama durează aproximativ zece secunde și înseamnă o tura de ring (se merge mereu în afara cercului interior). Am observat că rikishi (nume pentru luptătorii sumo) nu s-au 'sinchisit' nici măcar o dată de prezența acestora, cei care țineau steagurile fiind obligați sa-i ocolească după puteri.
Keijiban（掲示板）, tabela cu numele luptătorilor. Câstigătorul are numele reliefat cu o linie roșie.
La finalul zilei un rikishi din categoria makushita (a treia, am înțeles, ca ierarhie) oficializează "yumitori-shiki", （弓取り式）ceremonia de rotire a arcului. Nu am apucat să filmez partea asta, deși aș fi vrut foarte mult, dar sunt pe youtube foarte multe materiale. Este cu adevarat impresionant. Se pleacă din capătul liniei albe și se ajunge în celălalt printr-un joc de picior foarte repede.
La final, amfiteatrul se golește incredibil de repede. Rămâne numai ecoul strigătelor de lupta și sentimentul că ai luat parte la ceva deosebit.
Pentru video apăsați aici.
P.S. Aparent pot pierde și trei ore pentru un post, atâta timp cât nu e temă pentru facultate.
Până la postul următor.
またね!
