東大寺

　Sunt în Romania de mai bine de trei săptămâni, dar pentru voi, cititorii mei fideli, aventura în Japonia va continua mult de aici înainte pentru că am (încă) foarte multe să vă arăt. Sper ca acest lucru să vă bucure. :)

　Așadar, înainte să plec din Tara Soarelui Răsare am vrut neapărat să termin cu obiectivele din Kyoto pentru a începe Nara de aici, din țară (mă apucă o oarecare nostalgie-timpurie-chiar în timp ce scriu aceste rânduri).

V-am mai spus eu prin articolele precedente că Nara m-a surprins foarte plăcut și este (din toate cele văzute de mine) orașul meu preferat și asta se înțelege la o simplă privire de ansamblu a orașului. Case vechi, din lemn, cât vezi cu ochii, străduțe mici, verdeață multă și un sentiment de apartenență, deși de abia ai ajuns. Mergând pe străzile lor mici, înguste simți că aparții și tu cumva comunitătii, că te-ai adapta perfect acelui stil de viață liniștit, pașnic așa cum știu sigur că aș face eu.

　

Am ajuns deci în seara de 20 martie în stația JR Nara unde ne-am întalnit cu Alin, prieten bun și coleg de facultate la japoneză. Era seară, nu apucasem să văd nici măcar o geană de Nara și cu toate acestea știam c-o să mă simt minunat aici (sau acolo, mai corect spus). În primul rând, veneam din haosul gării din Kyoto (care seamănă într-o oarecare măsură cu cele din Tokyo), în al doilea rând, gara JR Nara are un design extrem de liniștitor care m-a calmat aproape instantaneu. A doua zi când am deschis ușa balconului și m-a întâmpinat soarele printre crengile de sakura am contemplat serios la posibilitatea de a a-mi cumpăra un cort și de a mă muta sub balconul lui Alin, cel cu priveliștea minunată.

　N-am avut la fel de mult timp pentru vizitat ca în Kyoto, dar am avut noroc de ghidul nostru (tot Alin) și de faptul că aproape toate templele principale sunt grupate, foarte aprope unul de celălalt. Așa am ajuns mai întâi la Todaiji, templul cu cea mai înaltă statuie a lui Buddha din Japonia (mulți dintre voi știți că de fapt nu este cea mai înaltă, dar eu vorbesc strict de importanța spirituală acordată de poporul japonez acestui templu - frate cu cel din Kamakura, la scală mai mică-pe scurt, în afară de cele două menționate anterior celelalte nu prea sunt luate în seamă).

　La Todaiji se află, prin urmare, cea mai mare statuie Buddha din Japonia (aproape 15 metri), spre deosebire ce cea din Kamakura, 13 metri. O altă diferență imediat vizibilă a celor două este faptul ca la Todaiji aceasta se află în interiorul templului, de unde și mărimea impunătoare a clădirii de lemn, 57 metri lungime, 56 metri lățime. Dacă vă uitați cu atenție la poze puteți observa, la scală, diferența de înălțime dintre oamenii de la bază și templul. Este cu adevărat impunător.

　Vă las cu câteva poze nu tocmai grozave calitativ. 

　Mai jos aveți și câteva cu minunatele caprioare (鹿ーshika), blânde și gingașe până te prind că le cumperi ceva de ronțăit, dupa aia atacă!

Eu și Dana

Kami protector

Alin-căprioarele atacă

またね！