8 noiembrie 2014

法隆寺

 A trecut ceva de când n-am mai așternut ceva pe "hârtie". În mare parte se datorează faptului că nu mai am așa mult timp la dispoziție. Apoi, nu pot să scriu dacă n-o fac din inimă (sau dacă nu mă lovește inspirația pe la 5 dimineața).
 Știu că m-am întors din Japonia de aproape 3 luni și eu încă n-am terminat de povestit excursia mea de-o săptămână prin Kyoto, Nara și Osaka făcută împreună cu Dana, o prietenă care a studiat în același oraș cu mine, capitala Japoniei, Tokyo.
 Pentru cei care au pierdut șirul evenimentelor, ne aflăm încă în Nara, dar astăzi ne deplasăm puțin într-o mic sătuc din apropiere, Ikaruga, pentru a vizita templul Horyu-ji.
 Alin, gazda noastră din Nara a fost cel care ne-a convins ca acest templu merită vizitat, aici putând fi admirată cea mai veche clădire de lemn din lume. Este vorba de o pagodă de 5 etaje situată în curtea interioară a templului. Nu se poate urca în ea, astăzi are doar scop decorativ.

 La templu am ajuns girigiri, adică am avut foarte puțin timp la dispoziție să vizităm locurile înainte de a se închide. Am plătit cel mai mult pentru intrare (chiar și după ce-am dat cu 200 yeni mai puțin din cauză că unul dintre muzee era deja închis și nu-l mai putea vizita) dar a meritat cu vârf și îndesat și asta pentru că în acel preț intra câteva muzee.

 Templul se deosebește prin faptul că în aceeași curte interioara pot fi observate cu ochiul liber atât clădirea principală, honden, cât și faimoasa pagodă, fiind așezate unele lângă altele. Este un lucru neobișnuit pentru templele budiste, unde totul este aliniat într-o linie verticală, pășind dintr-o curte în alta, dintr-un spațiu în altul, acest lucru permițându-ți să descoperi pe rând părțile componente. În cazul Horyuji, părțile principale ale templului sunt la un loc.