8 noiembrie 2014

法隆寺

 A trecut ceva de când n-am mai așternut ceva pe "hârtie". În mare parte se datorează faptului că nu mai am așa mult timp la dispoziție. Apoi, nu pot să scriu dacă n-o fac din inimă (sau dacă nu mă lovește inspirația pe la 5 dimineața).
 Știu că m-am întors din Japonia de aproape 3 luni și eu încă n-am terminat de povestit excursia mea de-o săptămână prin Kyoto, Nara și Osaka făcută împreună cu Dana, o prietenă care a studiat în același oraș cu mine, capitala Japoniei, Tokyo.
 Pentru cei care au pierdut șirul evenimentelor, ne aflăm încă în Nara, dar astăzi ne deplasăm puțin într-o mic sătuc din apropiere, Ikaruga, pentru a vizita templul Horyu-ji.
 Alin, gazda noastră din Nara a fost cel care ne-a convins ca acest templu merită vizitat, aici putând fi admirată cea mai veche clădire de lemn din lume. Este vorba de o pagodă de 5 etaje situată în curtea interioară a templului. Nu se poate urca în ea, astăzi are doar scop decorativ.

 La templu am ajuns girigiri, adică am avut foarte puțin timp la dispoziție să vizităm locurile înainte de a se închide. Am plătit cel mai mult pentru intrare (chiar și după ce-am dat cu 200 yeni mai puțin din cauză că unul dintre muzee era deja închis și nu-l mai putea vizita) dar a meritat cu vârf și îndesat și asta pentru că în acel preț intra câteva muzee.

 Templul se deosebește prin faptul că în aceeași curte interioara pot fi observate cu ochiul liber atât clădirea principală, honden, cât și faimoasa pagodă, fiind așezate unele lângă altele. Este un lucru neobișnuit pentru templele budiste, unde totul este aliniat într-o linie verticală, pășind dintr-o curte în alta, dintr-un spațiu în altul, acest lucru permițându-ți să descoperi pe rând părțile componente. În cazul Horyuji, părțile principale ale templului sunt la un loc.


 Îmi aduc aminte o întâmplare la care am luat parte când ne uităm interesați la pagodă. A venit la noi un paznic al templului, vorbind în șoaptă, și ne-a întrebat ce facem, de unde suntem, ce studiem. După ce a fost mulțumit de răspunsurile noastre a scos de sub haină un fel de tablou cu o insectă foarte colorată și ne-a spus că este de fapt o piesă de muzeu pe care nu mulți au șansa să o vadă, dar pe care a vrut mult să ne-o arate. Ne-a povestit puțin despre ea, dar nu mai țin minte ce-a spus. Am reținut însă, din tonul lui, că trebuie să fi fost o insectă norocoasă pe care pusese mână, poate, Shotoku Taishi (Împărat al Japoniei în sec. VII). Ne-am simțit foarte privilegiați.

 Un alt element care îți atrage atenția în curtea aia vastă e un copac de sakura, prea devreme să fi fost înflorit. Chiar și așa, forma lui neobișnuită și spectaculoasă îl făcea demn de admirație chiar și golaș, cum era la mijloc de martie. Alin ne-a promis că se va întoarce pentru noi acolo (după ce noi două ne vom fi întors deja în Tokyo) să-i facă o poză în toată splendoarea. Nu am, așadar, poză cu el înflorit, dar în una găsită cu greu pe internet se poate observa undeva în spate.

 Mă bucur tare mult că ne-am dus  să vedem templul ăsta așa încărcat de istorie și o să atașez câteva dintre pozele facute acolo pentru voi, ca de obicei.




S-a intors pentru poza, asa cum a promis. :)



またね.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu